,

Reciclare București – Lumea o salvăm doar când reciclăm

Reciclare București

Reciclare București. Știi PET-urile alea și dozele de aluminiu strânse pe care le-ai recicla dar nu știi pe unde? Dacă ți-as spune că există o inițiativă prin care poți transforma aceste obiecte în scenografia unui spectacol pentru copii?

Despre campanie

„Lumea o salvăm doar când reciclăm” reprezintă o campanie de informare desfășurată de Green Group, în perioada mai – decembrie 2023. Scopul este de a încuraja acțiunile de reciclare și de a contribui la creșterea nivelului de reciclare la nivel național. Toate astea folosid activități de conștientizare și printr-un spectacol de teatru.

România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de reciclare a deșeurilor municipale (14%). În anul 2020, majoritatea statelor membre UE au atins un procent de 55% de reciclare a deșeurilor de ambalaje. Excepția a este România, care nu a reușit să depășească pragul din anul anterior. Prin urmare, pentru a schimba această situație, educația ecologică ar trebui să înceapă încă din cele mai fragede vârste. Acest aspect este vital atât pentru ecosistem, cât și pentru noi, oamenii.

Spectacol din obiecte reciclate

Sloganul campaniei, „Salvează-l pe Săgeată”, evidențiază importanța reciclării în acordarea unei noi șanse obiectelor pe care nu le mai folosim. Acestea vor prinde viață într-un spectacol de teatru, pe scenă, iar noi ne vom bucura de faptul că am făcut un pas în direcția salvării lumii prin reciclare. Mai mult decât atât, vom face parte din construirea singurului spectacol din România realizat exclusiv din materiale reciclate. Așadar, haideți să ne implicăm acum pentru o lume mai curată și să-l salvăm pe Săgeată!

Campania a debutat pe data de 15 mai, recunoscută ca Ziua Internațională de Acțiune pentru Climă, și se va desfășura până în luna decembrie a.c., în două etape distincte. Prima etapă va avea loc în perioada mai – septembrie, iar a doua etapă va acoperi intervalul septembrie – decembrie. Activitățile desfășurate în cadrul campaniei vor avea loc în diverse locații, precum Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), Sediul administrativ al Teatrului (Str. Gen. Constantin Budișteanu 24) și Sala Mare (Str. Piața Amzei 13), dar și online, pe platformele de social media ale teatrului și pe site-ul oficial al Teatrului.

Alături de Teatrul Ion Creangă, construiește primul spectacol din România realizat integral din obiecte reciclate! În perioada 15 mai – 3 septembrie adu-ți contribuția prin reciclarea ambalajelor din PET și aluminiu, pentru a face primul pas către o lume mai curată.

Etapa I

În cadrul primei faze a campaniei, un container special oferit de Green Group va fi amplasat în Sala Mică. Acest container va aduna ambalaje din PET și doze de aluminiu aduse de public, conform programului de colectare*. Fiecare lună, echipa Green Group va prelua aceste materiale reciclabile și le va supune procesului de reciclare. Mai apoi, din aceste materiale, va fi construită scenografia spectacolului de teatru „Aventurile lui Săgeată”. Acesta va avea premiera în luna septembrie, la Sala Mare a Teatrului Ion Creangă, de pe Strada Piața Amzei nr. 13. Containerul în sine va fi modelat și va prelua forma și aspectul personajului principal din povestea spectacolului, și anume Săgeată, o minge dezumflată și uzată.

Această inițiativă îndrăzneață și inovatoare demonstrează că obiectele care ar fi putut fi aruncate pot fi transformate într-o nouă formă de artă și divertisment. Prin intermediul reciclării, putem oferi o a doua viață materialelor. Astfel contribuim la protejarea mediului înconjurător și reducerea cantității de deșeuri.

Prin implicarea noastră în reciclare și prin susținerea inițiativelor creative precum „Aventurile lui Săgeată”, putem inspira și educa atât pe cei mici, cât și pe cei mari, cu privire la importanța protejării mediului și a valorificării resurselor.

Între 3 iulie și 3 septembrie, colectarea se va efectua la Sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă (Str. Gen. Constantin Budișteanu 24), conform următorului program:

03 iulie – 03 septembrie | 09:00 – 17:00

Ambalajele din PET și dozele de aluminiu adunate în container vor fi colectate lunar, iar acestea vor trece prin procesul de reciclare și vor fi folosite ulterior în scenografia spectacolului de teatru „Aventurile lui Săgeată”.

Etapa II

Etapa a doua a campaniei își începe cursul odată cu premiera spectacolului „Aventurile lui Săgeată”. Această poveste captivantă urmărește evoluția unei mingi dezumflate care ajunge să fie abandonată într-un parc, alături de alte deșeuri ce vor fi personificate. Procesul transformării reprezintă elementul central al întregului spectacol, iar copiii vor fi martorii aventurii lui Săgeată, care refuză să accepte starea sa de inutilitate și se îndreaptă cu curaj către necunoscutul reciclării, dorind să devină ceva util și valoros.

În cadrul acestei campanii, pe parcursul celor două etape, vor avea loc numeroase acțiuni de activare și educație ecologică, atât în mediul online, cât și în spațiile fizice desemnate pentru proiect. Printre acestea, se vor desfășura ateliere de educație despre mediu și sustenabilitate, cu scopul de a le oferi copiilor o mai bună înțelegere a importanței și procesului de reciclare. Într-un mod interactiv și prin intermediul jocului, copiii vor fi încurajați să înțeleagă că reciclarea poate fi o acțiune ușoară și accesibilă chiar și la ei acasă.

Astfel, participanții vor avea ocazia de a se implica activ în procesul educațional și de a descoperi moduri creative prin care pot contribui la protejarea mediului înconjurător prin reciclare. Atelierele vor aborda teme precum sortarea corectă a deșeurilor, transformarea obiectelor neutilizate în lucruri noi și utile, precum și impactul pe care îl poate avea fiecare individ în reducerea deșeurilor și conservarea resurselor naturale.

Pe lângă aceste acțiuni, spectacolul „Aventurile lui Săgeată” va aduce o experiență captivantă și emoționantă pentru întreaga familie. Prin intermediul poveștii sale inspiraționale, copiii vor învăța despre importanța reciclării și vor fi încurajați să-și descopere propriul potențial de a contribui la un viitor mai sustenabil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *